Coșuleț cu portocale
Dacă persoanei căreia vrei să-i faci un cadou pur și simplu iubește sosurile dulci-acrișoare, înghețata de lămâie, vișinele, prunele verzi sau agrișele, atunci cu siguranță va aprecia Coșulețul cu portocale. Ciocolata crocantă care dezvăluie gustul dulce-acrișor al feliei de portocală texturată se va termina într-o clipită în cazul în care ajunge în mâinile sale, așadar îndulcește-i ziua de naștere cu ceva care va fi savurat din plin!
Cartea cu Bucurii
Cărui bibliofil nu-i place ceva dulce, mai ales atunci când are atâtea opțiuni la dispoziție? Cartea cu Bucurii are câte o surpriză gustativă de descoperit la fiecare îmbucătură. Oare ce va nimeri de această dată? Laptele de pasăre, Dorința sau Gloria Caprice? Împarte bucuria gusturilor neașteptate cu persoana dragă pe care o sărbătorești! Întocmai precum capitolele jucăușe din „Șotron” al lui Julio Cortazar, Cartea cu Bucurii dezvăluie câte o surpriză la fiecare bomboană. Aceasta poate completa cu succes un cadou alcătuit din cărțile autorilor preferați ai persoanei respective, dar nu numai!
Coșuleț cu prune
Cum ar fi să-i faci persoanei pe care o sărbătorești un cadou interactiv? În cazul în care știi că-i plac prunele învelite în ciocolată, atunci adaugă cadoului tău un Coșuleț cu prune. Dar nu oricum! Desfă cutia și presară prunele în ciocolată de la intrarea în casă până la locul unde ai ascuns celălalt cadou. Întocmai ca în „Hansel și Gretel”, doar că nu o va aștepta nicio vrăjitoare într-un castel făcut din dulciuri, ci doar dovada afecțiunii tale!
Galbenă gutuie
Forma interesantă de pandantiv tip camee face din aceste dulciuri darul perfect de oferit alături de un cadou personalizat cu chipul persoanei sărbătorite. Dacă ești priceput, poți chiar să realizezi cadoul tu însuți, fie că e vorba de un tablou, de o sculptură sau de un desen în creion. Sărbătorita cu siguranță se va bucura de un astfel de cadou unic făcut din suflet, la fel ca de bomboanele cu interior chihlimbariu Galbenă gutuie învelite în ciocolată, care sunt absolut savuroase.
Dulcineea căpșune
În cazul în care alegi un cadou pentru persoana iubită, atunci este neapărat să-l însoțește de o cutie de Dulcineea căpșune. Combinația dintre crema fină din fondant și notele delicate de coniac cu siguranță o va „da pe spate”. Forma lor inedită o va captiva, iar gustul delicat al acestor bomboane îi va încânta simțurile. Un astfel de cadou este ca o declarație de dragoste, dar cum niciodată nu poți da greș dacă îi declari iubirea inclusiv pe cale orală, te sfătuim să o cucerești din nou cu niște vorbe bine alese care să o facă să înțeleagă cât de mult înseamnă pentru tine!
Caise cu migdale în ciocolată albă
În cazul în care cauți ceva dulce și inedit care să-ți completeze cadoul, atunci trebuie neapărat să alegi caisele cu migdale în ciocolată albă. Gustul dulce-acrișor al caiselor uscate, migdala crocantă și ciocolata albă delicioasă se îmbină perfect pentru a crea niște bomboane neobișnuit de savuroase. Un astfel de cadou se poate oferi gurmandelor cărora le place mereu să încerce lucruri noi, precum și amatoarelor de ciocolată albă.
Lapte de pasăre
În cazul în care mama ta obișnuia să savureze în anii tinereții laptele de pasăre preparat în casă, atunci ce motiv mai bun să-i reamintești de gustul acestuia decât aniversarea sa? Bomboanele Lapte de pasăre sunt pufoase și dulci, fiind alcătuite din cremă foarte fină de bezea, alături de cremă de frișcă, ciocolată sau lămâie. Așadar, oferă-i un motiv pentru a-și aminti propria copilărie și o ocazie de a depăna alături de tine întâmplări interesante, de care poate nu ai mai aflat până acum.
Vișină în ciocolată
Care e modalitatea preferată a sărbătoritei de a savura o vișină în ciocolată? O aruncă în gură și o mestecă pentru a-i elibera aromele sau o mușcă pe jumătate pentru a gusta inclusiv cu ochii? Oricare ar fi aceasta, gustul dulce-acrișor al vișinelor în glazură de ciocolată o va cuceri, așadar fii pregătit să îi completezi orice cadou de acum încolo cu o astfel de atenție dulce, pe care va ajunge să o aștepte cu nerăbdare. Acesta poate deveni micul vostru „ritual” cu ocazia fiecărei aniversări a persoanei în cauză.
Orice cadou ai alege pentru femeile dragi din viața ta, nu uita să-l îndulcești cu ceva bun! Ține cont de preferințele sărbătoritei atunci când îi alegi ceva dulce și cu siguranță va fi un cadou apreciat inclusiv pe plan gustativ! Sperăm că ideile de cadouri pentru femei din acest articol te-au inspirat. La mulți ani și din partea noastră!